Anul 1859 a reprezentat un punct de însemnătate crucială în
istoria românilor și primul pas important în direcția înfăptuirii statului
național român. Pe 24 ianuarie 1859, unionistul Alexandru Ioan Cuza este
ales domn al Țării Românești de către deputații din Adunarea electivă de la
București, după ce devenise anterior, pe 5 ianuarie, domnitor al Moldovei.
Mica Unire a reprezentat un proces complex, bazat pe
puternica apropiere culturală şi economică între cele două
principate. Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost
vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie
naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au
deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condiţiile
obţinerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).
Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins
la data de 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Principatelor Române:
ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu
România. Hotărârea din 1859 a politicienilor
români sfida decizia Marilor Puteri, care ceruseră ca Unirea
Principatelor Române să fie doar una administrativă. Mai exat, cele
două principate să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi
domnitori, două guverne, două parlamente, cu o singură Curte de Casaţie,
comună, la Focşani. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la realizarea
unui singur stat. Peste doi ani, administraţia lui Cuza unifica instituţiile,
iar Unirea devenea una reală.
Acest eveniment a fost marcat și în școala
noastră de elevii claselor IV-VIII prin
poezie și cântec patriotic. Nu a lipsit, firește, Hora Unirii!!
Prof. Patriche Narcisa Elena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu