miercuri, 23 noiembrie 2022

Copilul și cartea

 

Motto:

,, Nu este alta si mai frumoasă și mai de folos în toata viața omului zăbavă decât cetitul cărților.” Miron Costin

Respectul pentru carte şi gustul pentru lectură par a-şi fi diminuat importanţa şi semnificaţia pentru tânăra generaţie.Considerăm că este bine ca încă din perioada preşcolară, copilul să fie atras spre carte, spre lectura de calitate, ca o componentă esenţială a pregătirii acestuia pentru şcoală, în vederea dezvoltării aptitudinii pentru şcolaritate.

       Comunitatea locală  are un rol important în dezvoltarea personalității copiilor. Alături de celelalte reprezentante ale comunitatii, școala,biserica, poliție,etc., biblioteca contribuie la pregătirea copiilor pentru o integrare socială adecvată. Prin proiectul educațional  ,,Copilul și cartea”,  mi-am propus să-i familiarizez pe copii cu instituția locală și cu regulile ce se impun în această instituție  să-i introduc în lumea cărților. Proiectul educațional cuprinde șapte activităti. Copiii au fost foarte încântați de vizita doamnei bibliotecar, Maria Călin, ceea ce promite o colaborare benefică pentru ambii parteneri implicați în proiect.

                                                                           Prof. invatamant prescolar, Liza Poloboc




 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copilul și cartea

  Motto: ,, Nu este alta si mai frumoasă și mai de folos în toata viața omului zăbavă decât cetitul cărților. ” Miron Costin Respectul p...